Cum ajungi din aeroportul Tegel în centrul Berlinului

Aeroportul Tegel (cod IATA – TXL) este considerat unul dintre cele mai mari aeroporturi din Germania, anual deservind peste 20 de milioane de pasageri. Aeroportul se află chiar în zonele rezidențiale ale cartierului Reinickendorf, foarte aproape de centrul orașului Berlin. Aeroportul este format din cinci terminale, conectate prin pasaje comode. În pofida suprafeței mari pe care o ocupă, este aproape imposibil să se te pierzi în aeroport, deoarece există indicatoare la fiecare pas.

Aeroportul Tegel servește ca bază pentru Air Berlin, iar pentru Lufthansa – este unul din principalele aeroporturi: acești transportatori efecctuiază aproximativ 60% din toate zborurile comerciale.

Aeroportul deservește zborurile companiilor aeriene mari din întreaga lume, cum ar fi Air France, Finnair, KLM, Swiss Air, precum și zborurile charter.

Terminalele aeroportului Tegel
Aeroportul este format din cinci terminale (A, B, C, D, E). Schema aeroportului puteți vedea aici.

  • Terminalul A este terminalul principal pentru pasagerilor. Clădirea este construită sub forma unui hexagon, pe laturile căruia se ”parchază” avioanele. În centrul său se află o parcare, taxiuri și stații de autobuz. Nu există o zonă de tranzit separată.
  • Terminalul B este utilizat numai când aeroportul este foarte încărcat.
  • Terminalul C primește, în principal, zborurile Air Berlin.
  • Terminalul D este foarte important pentru aeroportul Tegel, fiind conceput în principal pentru zboruri interne, foarte matinale sau nocturne, deoarece funcționează non-stop.
  • Terminalul E – este nivelul inferior al terminalului D.

Cum se ajunge de la aeroportul Tegel în oraș

Așa cum am scris mai sus, principalul aeroport internațional din Berlin – Aeroportul Tegel este situat la 8 km de centrul orașului, în direcția nord-vest. Foarte important este că aeroportul este situat în apropiere de centrul orașului, însă departe de liniile de cale ferată și linii de metro, astfel încât să ajungeți în centrul orașului este posibil numai cu un autobuz, taxi sau mașină închiriată.

Cu autobuzul

  • Autobuzele Expres TXL JetExpressBus

Autobuzele expres TXL, galben – aprinse circulă la fiecare zece minute și vă vor duce de la aeroportul Tegel la Alexanderplatz. Durata călătoriei este de 30-40 de minute și un bilet într-o direcție costă – 2,70 euro (acesta poate fi achiziționat de la stația de autobuz sau de la conducătorul auto). Orele de lucru ale autobuzului sunt de la 5 dimineața până la miezul nopții. Pe timp de noapte autobuzul circulă mult mai rar. Stațiile de autobuz pot fi găsite la ieșire din terminalele A și B.

  • Autobuzele Express X9 JetExpressBus

Autobuzul vă va duce în centrul Berlinului de Vest – Gradina Zoologica (Zoologischer Garten Station). Pretul unui bilet – aceeași – 2,70 euro ca la TXL, călătoria durează cam 20 de minute. Acest autobuz nu are program nocturn. Stațiile de autobuz pot fi găsite, de asemenea, la ieșire din terminalele A și B.

Acestea sunt singurele autobuze, care merg direct în centrul Berlinului, care trec pe lângă atracțiile turistice ale orașului.

  • Autobuzul №128

Traseu autobuzului: Aeroportul Tegel (Flughafen Tegel), Kurt-Schumacher-Platz, Franz-Neumann-Platz, Osloer Straße. Durata călătoriei: 25 de minute. Folosindu-l puteți ajunge la metrou (U Kurt-Schumacher-Platz). Stațiile de autobuz sunt situate în afara terminalelor A și B. Tariful este de 2,70 euro.

  • Autobuzul №109

Traseu autobuzului: Aeroportul Tegel (Flughafen Tegel), Jakob-Kaiser-Platz, Tegeler Weg / S Jungfernheide, Kaiser-Friedrich-Str./Kantst, Charlottenburg, Adenauerplatz, Kurfürstendamm, Grădina Zoologică (Zoologischer garten BHF). Durata călătoriei: 25-28 minute. De fapt, acest autobuz face accela-și drum ca și JetExpressBus X9, dar face opriri mai frecvent. Stațiile de autobuz sunt situate în afara terminalelor A și B. Tariful este de 2,70 euro.

Aeroportul se află în zona B, așa că, cumpărând un bilet autobuz municipal, cel mai bine este să cumpărați bilete pentru zonele A și B.

Parcare_Tegel

Cu trenul și cu metroul

Pentru a ajunge de la aeroport la centrul Berlinului, nu există un tren sau metrou direct, deoarece aeroportul nu este conectat la metrou sau la cale ferată. Acest lucru se poate face numai cu o schimbare de transport:

la stația de metrou, și de cale ferată Jakob-Kaiser-Platz și Jungfernheide se poate ajunge cu autobuzul № 109 sau JetExpressBus X9;
la stația de cale ferată Beusselstraße puteți lua JetExpressBus TXL.
Atrageți atenția că în Berlin există stațiile Tegel (cale ferată) și Alt-Tegel (metrou), dar pentru a ajunge de la ele la aeroport, trebuie de mers înapoi în centru și de luat autobuzul.

Cu taxiul

De la aeroportul Tegel în centrul orașului Berlin și înapoi se poate ajunge cu taxiul. Acesta este cel mai rapid mod dea vă deplasa – dacă drumul este liber, masina vă va aduce la străzile principale ale capitalei germane în doar 15-20 de minute. Parcările de taxi (mașini albe cu dreptunghiuri negre și galbene distinctive pe acoperiș) sunt găsite lângă terminalul A.

Majoritatea călătorilor însă preferă să rezerveze mașina online, deoarece aceasta adesea este mai profitabil.

Puteti alege o mașină de clasă și capacitate dorită. Prețul indicat la rezervare va fi stabil: aceasta exclude posibilitatea creșterii prețurilor sau a mersului în cercuri, deoarece serviciul calculează tariful înainte de efectuarea efectivă a comenzii. Șoferul vă va întâlni la ieșirea din zona de sosire cu o plăcuță pe care o să vă găsiți scris numele și vă va ajuta cu bagajele.

Cu mașină închiriată

Dacă vă place să conduceți o mașină și aveți intenția de a călători des, este logic să închiriați o mașină, mai ales că o puteți face chiar la aeroportul Tegel. Vă rugăm să rețineți că, cu cât mai devreme vă decideți să rezervați o mașină, cu atât sunt mai multe opțiuni pe care le veți avea la rezervare. La rezervare auto.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.