Alpi Dolomiti

Alpii Dolomiți: 5 cele mai bune stațiuni de schi

Alpii Dolomiți sunt numiți pe bună dreptate „visul fiecărui schior”, acesta fiind unul dintre locurile cele mai pitorești pentru odihnă din Italia și, concomitent, cea mai mare zonă de schi din lume. Aici vă voi spune unde stați, ce vedeți și cât de interesant este să petreceți sărbătorile de iarnă în această regiune.

Dolomiti Superski este o alianță de schi, care combină 12 regiuni montane într-o zonă de schi comună pentru peste 40 de stațiuni. Aceasta înseamnă un singur skipass pentru 1200 de kilometri de pârtii și 460 de ascensoare, este o oportunitate nu numai de a vedea înălțimile incredibile ale Italiei, ci și pentru a vizita multe zone montane fără a scoate schiurile din picioare. Infrastructura este bine dezvoltată: există peste 30 de parcuri de zăpadă, zeci de piste de orice complexitate, mai mult de o sută de cafenele și restaurante, numeroase școli pentru schiorii începători, centre de divertisment și sport.

Regiunea este renumită pentru celebra Sella Ronda – un traseu de schi care acoperă 4 văi (Val Gardena, Val di Fassa, Alta Badia și Arabbe) și 6 vârfuri amplasate în cerc. Lungimea totală a traseului este de aproximativ 40 km, iar o plimbare de schi, de-a lungul acestuia, este una dintre cele mai preferate distracții ale turiștilor, deoarece oferă posibilitatea de a vedea zona montană din toate părțile. Chiar și schiorii începători pot face acest traseu, timpul mediu fiind de 3,5-4,5 ore.

Cum ajung acolo?

Puteți ajunge la Dolomiți din diferite orașe, în funcție de zona în care vă aflați. Cele mai apropiate orașe unde puteți ateriza sunt Innsbruck, Bolzano, Veneția. Costul biletelor București-Innsbruck – de la 235 euro (în ambele direcții), zborul București-Veneția – de la numai 25 de euro.

Vezi și: Prima dată: ce trebuie să știți dacă mergeți pentru prima oară la o stațiune de schi

Costul Skipass-ului

Costul Skipass-ului pentru întreaga zonă a Dolomiti Superski:

  • În afara sezonului (7 ianuarie – 2 februarie 2019, 17 martie – 4 aprilie 2019): 1 zi – 55 €, 1 săptămână – 290 €
  • Sezonul de vârf (23.12.2018 – 6.01.2019; 3.02.-16.03.2019): 1 zi – 61 €, 1 săptămână – 322 €

Statiunile populare din Alpii Dolomiți

Val Gardena

Una dintre cele mai populare stațiuni ale Dolomiților, situată într-o vale pitorească, unde preferă să se relaxeze familiile și companiile mici. În vale sunt 3 orașe mici: Ortisei, Santa Cristina și Selva. Val Gardena este renumită pentru dimensiunea sa (175 km de pârtii, 83 de ascensoare) și este considerată un loc excelent pentru începători, cu pârtii lungi și line. În același timp, există o mulțime de pârtii negre. Pentru snowboarding există 2 parcuri tematice: Funpark Val Gardena și Snowpark Val Gardena.

Val Gardena
Val Gardena este potrivit pentru familiile cu copii. În primul rând, aceasta este una dintre regiunile cele mai liniștite, iar petrecerile zgomotoase de noapte aici nu se prea fac. În al doilea rând, pentru copii există multe școli cu instructori, „locuri de joacă” cu piste scurte speciale și centre de divertisment.

În plus față de schi, Val Gardena oferă oaspeților săi o mulțime de distracții: spa-uri, săli de sport, piscine, restaurante panoramice pe pârtii, magazine, patinoare și excursii interesante.

Hoteluri din Val Gardena.

Val di Fassa

Stațiunea, care combină aproximativ o duzină de sate mici, a câștigat faima uneia dintre cele mai bune din Italia, datorită calității serviciilor, echipamentelor moderne, dar în același timp ne bucură cu prețuri ceva mai accesibile decât alte stațiuni din Dolomiți.

Val di Fassa

Lungimea pârtiilor Val di Fassa este de 200 km, majoritatea fiind roșii (105 km). Pe teritoriu există 59 de ascensoare, înălțimea maximă fiind de 2950 km. Zona cea mai populară pentru schi este Belvedere (2425 m), precum și pistele situate mai jos de ea. Există, de asemenea, 2 parcuri: Snowpark Buffaure și Snowpark Dolomiti, iar pentru copii – Kinderpark și o școală de schi pentru cei mici.

Turiștii din Val di Fassa sunt activi și în afara pârtiilor: călătoresc cu snowmobile, merg la patinoare, se relaxează în centre spa, merg la săli de sport, înoată în piscine, joacă bowling, petrec în baruri și cluburi locale .

Hoteluri din Val di Fassa.

Alta Badia

O altă regiune pitorească pentru schi, deloc inferioară celor vecine. Există 4 orașe confortabile: Corvara, Colfosco, La Ville și San Cassiano, situate la vârfuri cu același nume. Lungimea totală a traseelor din Alta Badia este de 130 km, în cea mai mare parte sunt albastre și roșii, puteți să vă deplasați între ele și între orașele pe ascensoare (sunt peste 50) și, cu skibus-uri.

Alta Badia

Alta Badia este mai potrivită pentru începători: vârfurile sale nu sunt atât de înalte, și un număr destul de mic de pârtii dificile, abrupte. Aici turiștii pot învașa snowboard-ul, în afară de aceasta, există un parc de zăpadă, iar pentru iubitorii de drumeții, se organizează excursii tematice, de exemplu, în locuri în care au avut loc evenimente importante din primul război mondial. Costul acestor excursii este de la 80 EUR.

Desigur, ca și în alte stațiuni, Alta Badia are în arsenalul său un set apres-ski standard: complexe sportive, piscine, spa-uri, baruri, restaurante, săli de divertisment pentru copii etc. În regiune ai ce vedea: biserici vechi din secolele XIV-XV (Santa Croce și San Leonardo), Muzeul Ladin, Ciastel de Tor Castelul și Galeria de Artă din Renee.

Hoteluri din Alta Badia.

Cortina d’Ampezzo

Este inclus în categoria stațiunilor de lux, mai prestigioase și este, de asemenea, în clasamentul Best of the Alps. Este clar că prețurile de aici sunt, într-o oarecare măsură, diferite față de altestațiuni, în schimb, turiștii primesc servicii decente. De asemenea, este considerat că în Cortina d’Ampezzo sunt cele mai frumoase peisaje montane din toți Dolomiți.

Cortina d'Ampezzo

Acest mic oraș este înconjurat din toate părțile de munți și stânci. Există peste 140 de km de trasee și 45 de lifturi, școli de schi și 2 parcuri mari de zăpadă, numeroase programe de excursii și trasee interesante. Majoritatea traseelor sunt pentru incepatori.

Sincer, Cortina d’Ampezzo este mai degrabă, o zonă pentru o vacanță frumoasă și distracțiile de aici nu sunt inferioare popularității schiatului. Curling, karting de zăpadă, snowmobile, ciclism, patinoar, drumeții și, desigur, diverse tratamente cu apă și spa. De asemenea, puteți face o plimbare în Parcul Natural Ampezzo, impresionant prin natura sa.

Desigur, în stațiunea de prestigiu există numeroase magazine, buticuri cu branduri de top, precum și cluburi de noapte, baruri, restaurante care vă vor lumina seriile.

Hoteluri din Cortina d’Ampezzo.

Civetta

În sensul bun al cuvântului, este o „stațiune tipică”, unde preferă să se relaxeze italienii, deși este puțin inferior ca și dimensiune, comparativ cu alte stațiuni. Lungimea pârtiilor de schi este de aproximativ 80 km, cele mai multe pârtii sunt roșii, pe teritoriul lor există 25 de teleschiuri, există școli de schi, un parc de zăpadă și o zonă pentru copii în Piani di Pezz. Câteva trasee permit schiatul de noapte.

Civetta

În Civetta, drumețiile sunt practicate în mod activ, în timpul cărora puteți afla nu numai despre evenimentele din primul război mondial, ci să vizitați și canionul de gheață. Și, desigur, cei mai activi turiști merg la faimoasa Sella Ronda. Nu departe de Civetta se află Lacul Maggiore, care, împreună cu vârfurile cu zăpadă, creează un peisaj incredibil.

În orășelele Civettei sunt multe hoteluri clasice, case de oaspeți, care au o atmosferă mai familiară în cazul în care proprietarii nu numai crează o atmosferă familială și de confort, dar, oferă deseori și bunătăți autentice italiene.

Hoteluri din Civetta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *